Pentru a putea vota, modifica pagini sau abona la modificările unei pagini trebuie să fiți autentificați. Cu această ocazie scăpați și de acest mesaj deranjant.

Discuție:Manifestul i18n.ro

De la i18n.ro
Salt la: navigare, căutare

Punctul 3 trebuie clarificat, anulează practic punctul 1.

Ar putea fi formulat astfel:

la utilizarea termenilor cu mai multe traduceri similare voi ține cont de părerea majorității utilizatorilor programului tradus chiar dacă personal consider că o anumită variantă este mai bună.

Dar în fond este o opțiune de bun simț, nu știu dacă trebuie să fie parte din manifest.

Până se clarifică punctul ăsta, mi-am retras semnătura. --Alexxed 19 martie 2008 13:18 (EET)

Dictatura majorității

Sînt total împotriva punctelor 3, 6 și 7. Rostul glosarului este să fie un ajutor al traducătorului, o colecție de indicii, nu un stăpîn. Există situații unde cei care votează o fac în necunoștință de cauză, iar rezultatul poate fi total aberant, ca la spaces-and-hypens (sic!), unde pînă la ora actuală 12 oameni din 12 au votat o prostie.

Uniformizarea traducerilor este un ideal, dar nu trebuie făcută cu forța. Oricum, cu timpul se vor impune variantele cele mai potrivite. Traducătorii trebuie să fie liberi să aleagă din versiunile propuse, după cum cred ei că se potrivește mai bine în context și după cum le spune simțul limbii. Dacă apare o nouă propunere care e mai bună decît cele anterioare, ea trebuie să poată fi folosită în traduceri imediat, fără a aștepta să cîștige vreo bătălie.

Alegerea unei variante trebuie făcută nu în funcție de numărul de persoane care au votat, ci de argumente. Dincolo de acest principiu, care ar fi trebuit să fie evident, întregul sistem de voturi în forma actuală are cîteva defecte mari:

  • Nu permite adăugarea de variante noi.
  • Nu permite corectarea greșelilor ortografice.
  • Nu permite răzgîndirea.
  • Obligă votarea unei singure variante.

„Manifestul” m-a frapat și prin asemănarea cu jurămîntul pus la cale de Tom Sawyer în Aventurile lui Huckleberry Finn. Lipsesc doar pedepsele pentru cei care îndrăznesc să-și încalce promisiunile... AdiJapan 5 iulie 2010 08:58 (UTC)